Mi sono difeso invano e ora mi nascondo nell’ombra

M-am apărat zadarnic şi mă strecor din luptă

della luna bianca, l’alta lancia spezzata.

În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă.

Ho messo terre e acque tra noi come ostacoli,

Pusei pămînt şi ape, zăgaze între noi,

e siamo, in ogni luogo, vicini.

Şi sîntem, pretutindeni, alături, amîndoi.

T’incontro su ogni sentiero in attesa,

Te întîlnesc pe toată poteca-n aşteptare,

eterna silenziosa compagna.

Necontenita mută a mea insoţitoare.

Prendi per me nel cavo

Pe la fîntîni iei unda pe palme şi mi-o dai,

delle mani l’acqua delle sorgenti

Iscată dintre pietre şi timpuri, fără grai.

che esce tra templi e pietre senza rumore.

Ţi-ai desfăcut cămaşa şi-ntrebi cu sînii-n mină

Ti slacci la camicetta e coi seni nelle mani

De vreau s-astîmpăr setea din ei sau din fîntînă.

domandi: «Vuoi dissetarti qui o alla fonte? »

Ai dus la ţurţur gura cu gura mea plecată,

Hai accostato la tua bocca alla mia piegata

Voind să bei cu mine scînteia lui deodată.

al ghiacciolo per bere con me la sua scintilla.

Amestecată-n totul, ca umbra şi ca gîndul,

Confusa in ogni cosa, come ombra o pensiero,

Te poartă-n ea lumina şi te-a crescut pămîntul.

la luce ti porta in sé e la terra ti ha fatto crescere.

În fiecare sunet tăcerea ta se-aude,

In ogni suono il tuo silenzio: nelle tempeste

În vijelii, în rugă, în pas şi-n alăute.

nelle preghiere nel passo dell’uomo e nei liuti.

Ce sufăr mi se pare că-ţi este de durere,

Ciò che soffro è dolore per te,

De faţa-n tot ce naşte, de faţa-n tot ce piere,

tu sei in ogni cosa che nasce o muore,

Apropriată mie şi totuşi depărtată,

vicino a me e pure cosí lontana,

Logodnică de-a pururi, soţie niciodată.

sposa sempre promessa, mai sposa.