M-am apărat zadarnic şi mă strecor din luptă

Mi sono difeso invano e ora mi nascondo nell’ombra

În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă.

della luna bianca, l’alta lancia spezzata.

Pusei pămînt şi ape, zăgaze între noi,

Ho messo terre e acque tra noi come ostacoli,

Şi sîntem, pretutindeni, alături, amîndoi.

e siamo, in ogni luogo, vicini.

Te întîlnesc pe toată poteca-n aşteptare,

T’incontro su ogni sentiero in attesa,

Necontenita mută a mea insoţitoare.

eterna silenziosa compagna.

Pe la fîntîni iei unda pe palme şi mi-o dai,

Prendi per me nel cavo

Iscată dintre pietre şi timpuri, fără grai.

delle mani l’acqua delle sorgenti

Ţi-ai desfăcut cămaşa şi-ntrebi cu sînii-n mină

che esce tra templi e pietre senza rumore.

De vreau s-astîmpăr setea din ei sau din fîntînă.

Ti slacci la camicetta e coi seni nelle mani

Ai dus la ţurţur gura cu gura mea plecată,

domandi: «Vuoi dissetarti qui o alla fonte? »

Voind să bei cu mine scînteia lui deodată.

Hai accostato la tua bocca alla mia piegata

Amestecată-n totul, ca umbra şi ca gîndul,

al ghiacciolo per bere con me la sua scintilla.

Te poartă-n ea lumina şi te-a crescut pămîntul.

Confusa in ogni cosa, come ombra o pensiero,

În fiecare sunet tăcerea ta se-aude,

la luce ti porta in sé e la terra ti ha fatto crescere.

În vijelii, în rugă, în pas şi-n alăute.

In ogni suono il tuo silenzio: nelle tempeste

Ce sufăr mi se pare că-ţi este de durere,

nelle preghiere nel passo dell’uomo e nei liuti.

De faţa-n tot ce naşte, de faţa-n tot ce piere,

Ciò che soffro è dolore per te,

Apropriată mie şi totuşi depărtată,

tu sei in ogni cosa che nasce o muore,

Logodnică de-a pururi, soţie niciodată.

vicino a me e pure cosí lontana,

sposa sempre promessa, mai sposa.